Buburuza...şi neamu' ei

     Orice mămică, oricât s-ar strădui să fie perfectă, tot mai face şi greşeli. În acest capitol pot să includ şi melcul, o idee prostească ce-am avut-o,  de a transforma un animal, care n-are chiar nimic de-a face cu casa şi aici nu mă refer la casa lui, ci la casa mea, într-un animal de apartament. A trăit acest melc câteva zile în casa mea, apoi am făcut o mică rotaţie cu un altul (cititorii mei fideli ştiu cum a stat treaba). După două săptămâni închis într-o cutie, cutie din care era scos de Tudor la plimbare din ce în ce mai rar, săracul melc a crezut ca a venit noaptea polară şi a intrat în hibernare. Şi-a ţesut un fel de uşă mucilaginoasă şi gata, ne-a închis-o în faţă. 

     Ştiu că trebuia să-l ducem omeneşte, să-l aşezăm printre  frunze, în grădină, dar soacră-mea abia a aşteptat să uite Tudor de melc şi de fericire că a făcut asta, l-a aruncat de pe balcon (stau la patru). Mă mir, că ea e genul care şterge mâţa cu buretele la fund şi asta nu e o glumă ca să vă fac să râdeţi, e chiar adevărul. Avea o mâţă pe care a îmbuibat-o în aşa hal, că a făcut diabet şi s-a facut de vreo 6 kile. Umbla prin casă după ea, cu buretele s-o şteargă, că mâţa nu se mai putea linge. În fine, fiecare cu păsăricile lui. 

     Totul a reintrat în normal, asta până în această duminică când în vizită la maică-mea fiind, la casă cu curte şi grădină, iubirea lui Tudor s-a îndreptat brusc către o buburuză. Prima data am crezut că glumeşte:
   -Cum, să luăm buburuza acasă? Normal că am cedat.

     Mi se ridică părul pe şira spinării: lângă mine în pat se află o buburuză, care fiind închisă într-o cutie de plastic, face un zgomot de gândac, care încearcă să se elibereze. 

     Nu ştiu când o să public postarea asta, însă în momentul în care o scriu, coşmarul chiar se intamplă. Vreau să pun mâna să duc cutia din cameră, dar încep plânsetele. Mi-o merit, cu vârf şi  îndesat! 

     Şi ca să vă daţi seama de spaima ce-i în sufletul meu, trebuie să vă duc puţin în trecut, mai precis în urmă cu un an, când aflându-mă iar într-un moment de "scurtă inteligenţă", am desfăcut capacul care era bine aşezat peste scurgerea din baie, să pun furtunul de la maşina de spălat. Până mi-am realizat şi atunci greşeala, am trecut printr-o lună de calvar, cu câte o vizită tot la câteva zile. 

     Studenţii ştiu săracii cel mai bine cum e cu gândacii, din nefericire am aflat şi eu cum stă treaba. Primul gândac a intrat glorios pe scenă, chiar cu mine în pat. Nu ştiam că sunt atât de îndrăzneţi. Acum ştiu! Navigam pe internet, mai mult ca sigur citeam despre fonduri de ten, când deşi întuneric, în slaba lumina făcută de telefon, zăresc ceva negru în stanga mea. 

Deşi şocată de apariţie (era primul musafir), reuşesc să-mi sugrum urletul, care putea clar întrece în întensitate o sirena, de-i dădeam drumul şi neavând altceva la îndemană, arunc telefonul pe el. Făcând această mişcare, am rămas în beznă totală. Îl apăsam cu putere, dar nu era pe o suprafaţă tare, nu uitaţi că eram în pat şi el se afla lângă mine. Nu puteam ridica telefonul să văd dacă mai trăieşte, că telefonul constituia arma. 

Nu stiu cât timp a ţinut măcelul, cert e că am tot frecat telefonul pe gândac până m-au trecut toate apele. L-am ucis! Era mare!

     La o săptămână, aud mişcare în lada de jucării a lui Tudor. Prima dată am crezut că stă să cadă vreo maşinuţă neaşezată bine. Pe dracu! Musafirul numărul 2. Pe ăla l-am omorât cu spray-ul. Nu uitaţi că vizitele aveau loc între 1-2 noaptea, când Tudor dormea şi nu voiam să-l sperii şi pe el. Veneau la interval de 4-5 zile. Niciodată nu au fost doi deodată. Intram într-o stare de frică amestecată cu greaţă la fiecare zgomot al nopţii. Ştiu că la un moment dat auzeam foşnet sub pernă şi vă puteţi imagina că erau doar bătaile inimii mele, care vibrau în tot patul? Dacă trag o linie, cred că au fost 5-6 musafiri. Am citit atâta pe net despre scârboşenii...toţi scriau că e important de găsit locul de intrare în casă. Treptat, analizând ce s-a schimbat brusc, deoarece până atunci nu am avut aşa ceva în casă, am ajuns şi la treaba cu furtunul. Am sigilat gaura de scurgere din baie şi calvarul s-a sfârşit. 

     Acum primesc doar musafiri anunţaţi, dar buburuza asta îmi aduce aminte de ei, doar sunt neamuri, nu?