miercuri, 18 iulie 2012

Sarcina

         Am vrut sa va povestesc neaparat despre experienta mea cu graviditatea, nasterea si perioada imediat dupa nastere. Si pentru ca am multe de zis, o sa incerc sa impart aceste experiente in mai multe postari.
         M-am numarat printre norocoasele care au avut o sarcina usoara, chiar daca am ramas insarcinata la 32 de ani, asa ca cele care va ganditi sa faceti copii dupa 30 de ani sa nu fiti foarte speriate de varsta. Aveam in jur gravidute mult mai tinere decat mine, cu probleme, unele chiar obligate la concediu inainte de nastere, cu cel putin 3-4 luni, poate chiar si mai mult. Eu am lucrat pana in luna mai si in iunie am nascut, nu ca nu m-as mai fi putut duce la serviciu, dar am avut de recuperat mult din concediu normal de odihna.
         In cele 9 luni nu am avut alta problema decat aciditatea la stomac, ma ardea de ziceai ca umbla elfii cu tigara prin stomacul meu, si pentru ca urasc in general medicamentele, nu am vrut sa iau nimic care sa amelioreze asta.
         De prin luna a 8-a cand burta era foarte mare, tot buricul mi s-a desfacut, nu mai aveam piele destula :)) astfel ca imi lipeam zilnic un plasture peste buric, si pentru estetic, dar si parca mi-era frica sa nu se rupa pielea.
         Ca si crema antivergeturi am vrut sa folosesc mustela. Era foarte scumpa, daca imi aduc bine aminte undeva in jur de 90 ron, mi-o doream tare asa ca mi-am luat-o, dar cand am vazut ca am dat-o gata in 2 saptamani, trebuia sa ma reorientez, nu imi permiteam sa dau 90 ron pentru o crema care putea fi usor terminata in 2 saptamani. Apoi am gasit la DM lotiune antivergeturi Palmer`s, pana in 40 ron.
        Am folosit-o si pe asta in mai putin de-o luna si mi-am zis gata, imi trebuie cantitate multa si nu scumpa, asa ca m-am hotarat la ceva foarte ieftin: uleiul de masline. Mi-am gasit un ambalaj gol, de la un tratament de par, ambalaj care avea pompita ca un spray. L-am umplut cu ulei de masline extravirgin si din momentul ala doar ulei de masline am mai folosit. Nu mi-a placut mirosul lasat de uleiul de masline, dar nici tare nu m-a deranjat. Stiam ca pot sa pun mult produs deoarece era ieftin, imi simteam pielea tare hidratata. Acum ca va povestesc asta, mi-am adus aminte ca ma gandeam in momentele alea ca si dupa nastere o sa ma hidratez tot asa, dar nu s-a mai intamplat :) Am inceput sa folosesc uleiul de masline si pana cand am nascut cred ca am folosit 1 l de ulei de masline.

         Ma dadeam pe tot corpul, mai putin pe spate unde nu prea ajungeam. Ma masam vreo 10-20 min de doua ori pe zi: dupa-masa cand veneam de la munca si seara inainte de culcare. Nu am fiert uleiul, nu l-am incalzit, l-am folosit exact cum era in sticla. Rezultatul? Nu am vergeturi! Deloc! Nu stiu daca asta se datoreaza uleiului de masline sau ereditatii, dar nu cred ca vreuna dintre voi vrea sa afle asta pe propria piele si sa nu ia masuri. Si pentru ca oricine isi permite sa-si cumpere o sticla de ulei de masline, e pacat sa nu-l folositi si sa ajutati pielea sa se intinda natural, fara sa apara inesteticele vergeturi.
          Podoapa capilara pe timpul sarcinii a fost ca-n reclame, ca stralucire si rezistenta. Dar ca si tunsoare... inainte sa raman insarcinata am fost tunsa de un stilist. Asa mi-a nimicit ala parul, ca nici nu mai vreau sa-mi aduc aminte, de atunci am fobie de coafor, mi l-am lasat lung si drept, si ma duc doar la taiat de varfuri. Parul meu nu va mai fi taiat in scari niciodata si nu mai vreau sa se apropie vreun stilist de parul meu la mai putin de 1m. Intr-un cuvant, din partea mea, hair stilistii or sa moara de foame, ca eu n-o sa-i mai finantez. 
        Aaa si sa nu uit, vai ce mai sughita bebele in burtica... cate 10-15 minute. Maica-mea credea ca aberez, dar am citit si la alte mamici ca simteau asta.                                                                                                                              

        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu