marți, 9 iulie 2013

Despre una, despre alta

Nu! N-am decedat! Doar ca m-am angajat de doua saptamani, sunt intr-un fel de perioada de proba, perioada in care trebuie sa preiau toata activitatea ce-o facea un om cu experienta de 15 ani de zile, eu avand timp sa invat doar o luna. Daca nu reusesc sa fac fata, va trebui sa imi caut din nou altceva. Este un domeniu vast, unde am dat doar de lucruri noi, de care nu m-am mai lovit pana acum. 

Mai pe scurt, daca ma puneam sa invat japoneza, cred ca imi era mai usor:) Cum neuronii imi sunt solicitati la maxim, creierul meu da pe-afara si nu mai are scantei si pentru blog. 

Nici cumparaturi nu am prea facut, chiar este o perioada in care banii mi-au putrezit in portmoneu, asta fiind din fericire, un lucru bun.
Astazi insa, am dat iama prin dm si mi-am cumparat niste produse, pe care le-am si incercat in seara asta si de care sunt multumita.
Un sampon de par de la Balea, cu miros de cirese, la vreo 6-7 ron, care promite sa ofere volum si desi nu mi-e pe deplin uscat parul, mi se pare infoiat ( a se intelege cu volum:) 
Are si un miros frumos, insa, pentru ca am folosit spray-ul Balea cu cocos si nectarina la o axila, si cel cu miros de "dragostea e un camp de lupta" (miroase a guma de mestecat- cu fructe) la cealalta axila, nu am prea mai simtit mirosul samponului, fiind deja prea multe provocari olfactive.
Asta e cu dragostea&campul :) si are 150 ml. am dat pe el vreo 5,5 ron.
Cel cu miros de cocos& nectarina este la gramaj mai mare, de 200ml si a fost cu un leu mai mult.
Nu stiu de ce nu le-am descoperit mai repede, sunt ieftine si bune. Nu stiu daca tine transpiratia 24 ore, oricum eu nu prea transpir, asa ca la mine sigur vor face fata, indiferent de vreme.

Despre gelul de dus Fa nu am ce sa va spun, e un gel de dus normal si atat. Nici nu stiu de ce l-am introdus in poza...

Pentru ca cleanserul paula's choice e cracanat, cu picioarele in sus, mai frumos/urat spus, e gol pusca, mi-am cumparat un cleanser inlocuitor, cel de la Farmec, cu aloe si ceai verde. Il folosesc dupa ce ma demachiez, ma spal cu el sa inlatur demachiantul si eventualele resturi de machiaj. L-am mai avut si stiu ca mi-a placut si atunci, sunt curioasa va vad daca mi-am schimbat parerea despre el, influentata fiind de produsul folosit pana acum, si anume Paula's Choice.

Tot astazi am gasit si aceasta poseta la reducere. Avea defect la dispozitivul de inchidere, dar am acasa un sot priceput, care mi-a reparat-o cat am fost eu abrambura pe la DM.


Desi pare mica in poze, sa stiti ca este medie ca marime.
Cam atat. 
Aaaa sa nu uit. Ieri am trecut la sticluta nr doi de Estee Lauder fond de ten, nuanta rattan. Deocamdata ramane The One si sunt sigura ca va mai ramane cu aceasta titulatura mult timp de acum incolo. Astazi la Dm, am trecut senina pe langa sticlute cu fond de ten, fara sa pun mana pe vreuna. Asta spune ceva, nu?:)

2 comentarii:

  1. Hey, felicitari pentru job, speram ca acela este motivul pentru care ai disparut de pe aici, iti doresc multa bafta si energie sa reusesti sa faci fata provocarii cat mai bine.
    M-am regasit si eu perfect in "Cum neuronii imi sunt solicitati la maxim, creierul meu da pe-afara si nu mai are scantei si pentru blog", trec si eu in mod constant prin situatii de genul acesta, mai ales la inchiderile de luna/trimestru/an etc
    Trecand la lucruri mai superficiale :P, am si eu doua spray-uri deodorant de la Balea, nu acelea, altele, dar nu imi tin transpiratia sub control prea bine. Le iau cu mine la plaja si pentru improspatare asa, miros tare frumos. Treaba e ca eu transpir destul de abundent si nu miros a levantica deloc in respectivele situatii, asa ca am nevoie de o protectie mai buna :P
    Imi place mult geanta, culoarea, volanasele de pe lateral sunt absolut superbe... :)
    Sa le folosesti, respectiv porti cu placere! Pupici!! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, imi consuma multa energie noul job+ca acasa e si tudor, asa ca am doua joburi:) Priveste partea pozitiva cu transpiratia, se elimina toxinele asa, in cazul meu nu stiu un' se duc:)
    Iti multumesc din nou pentru incurajari, esti o draguta ca de obicei. Multa energie iti doresc si eu!Te pup.

    RăspundețiȘtergere