luni, 2 martie 2015

Beauty Life Expo Timisoara

                                                                          sursa
     Cum dă căldura, cum sunt foarte interesată de tot felul de expoziţii. De data aceasta, mă simt atrasă de un târg de beauty din Timişoara.
 Detaliile le aveţi în pliantul din poză. 
Nu ştiu ce firme o să aibă stand acolo, stiu însă cu siguranţă ca vor exista şi produse Paula's Choice. De fapt, de pe blogul http://pasagera.ro/, am aflat despre acest târg.
Ştiţi că folosesc deja de doi ani produse Paula's Choice. Produsele pe care le folosesc acum sunt cele din poza de mai jos:
Primul produs, dinspre stânga spre dreapta este:

  • Resist Retinol Skin Smoothing Body Treatment with Antioxidants, o cremă pentru corp pe care iniţial am cumparat-o pentru faţă. E totusi prea emolientăpentru ten aşa că că o folosesc doar pentru corp. Conţine retinol( vitamina A), care stimulează producţia de colagen. N-o voi recumpăra pentru că este prea scumpă şi rezultatele, în cazul meu, n-au fost spectaculoase.
  • Resist Weekly Resurfacing Treatment 10% Alpha Hydroxy Acid

un exfoliant cu concentraţie de 10% acid glicolic. Eu îl folosesc deja de 2-3 ori pe săptămână, pielea mea îl tolerează foarte bine. Este un exfoliant cu concentraţie mare de acid glicolic aşa că se recomandă introducerea lui treptată şi nu cred ca poate fi folosit zilnic. Acidul glicolic uniformizează culoarea pielii, reduce ridurile şi calmează şi linişteşte pielea.Are consistenţă lichida şi trebuie aplicat cu grija, altfel îl scapi printre degete ( la fel ca exfoliantul BHA varianta lichida). Mie îmi place mult, este foarte spornic şi cu siguranţă o să-l mai cumpăr.
Costa 157 ron dar te ţine 1 anEu recomand să-l cumpăraţi împreună cu o prietenă, nu-l poţi termina într-un an şi e păcat.

  • Resist Daily Smoothing Treatment 5% Alpha Hydroxy Acid - este tot un exfoliant, care conţine tot acid glicolic, dar într-o concentraţie mai scăzută, 5%. Diferă de AHA 10% nu doar la concentraţie ci şi la consistenţă, acesta fiind cremos şi usor de aplicat. 

Acest exfoliant îl aplic în serile în care nu-mi aplic Resist Weekly Resurfacing Treatment 10% Alpha Hydroxy Acid . Ambele produse AHA Paula's Choice le-am primit de la Roxana, prea leneşă să le folosească :) Nu ştiu de ce şi-a cumpărat ambele variante, eu consider că cel cu 10% concentraţie ar fi fost suficient.

  • Extra Care Non-Greasy Sunscreen SPF 50 with Antioxidants, o cremă cu protecţie solară 50SPF, pe care am cumpărat-o de câteva ori până acum. Nu mai scriu despre ea, dacă vă înteresează găsiţi detalii aici şi aici
  • Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant, un exfoliant care conţine acid salicilic 2%. Îl folosesc de mai bine de doi ani şi n-aş mai putea trăi fără el. Mai nou, îl cumpăr în varianta mostra de 30ml şi-mi ajunge pentru 3-4 luni. Îl folosesc aproape în fiecare dimineaţă, pe tenul curat şi uscat. Am scris câte ceva despre el aici

Pe lângă exfolianţi, îmi mai doresc o cremă de noapte, bine formulată, pe care sper s-o cumpăr la reducere la acest târg:) O să vizitaţi târgul? 

2 comentarii: